Â
Ministrul de Externe, Cristian Diaconescu, și-a amânat vizita în Azerbaidjan, programată să înceapă miercuri.
Diaconescu și-a amânat vizita pe care urma să o facă în Azerbaidjan, pentru o dată care va fi comunicată ulterior, a declarat pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MAE, Alin Șerbănescu.
Purtătorul de cuvânt a precizat că motivul amânării nu are legătură cu tensiunile din Republica Moldova.
Diaconescu urma să efectueze miercuri și joi o vizită oficială în Azerbaidjan, la invitația omologului său azer, Elmar Mammadyarov, în contextul preluării de către România a rolului de ambasadă – punct de contact NATO la Baku.
Cristian Diaconescu urma să aibă întrevederi cu omologul său azer, dar și cu cu președintele țării, Ilham Aliyev, președintele Parlamentului, Ogtay Asadov și cu prim viceprim-ministrul, Yagub Eyubov.